Două autobuze Roman intră în probe pe traseele RAT Braşov
Articol publicat de Sabin G. Munca - 11/11/08 at 11:11 am
Timp de o lună, în fiecare zi, pe două trasee ale RAT din municipiul Braşov vor circula două autobuze produse la societatea Roman SA. Aceste autobuze vor transporta călătorii, în mod gratuit, pe trasele Noua – Saturn – Zizinului – Centrul Civic – Livada Poştei şi Valea Cetăţii – Carpaţilor – Calea Bucureşti – N. Iorga – Pe Tocile. „Este un autobuz special. Toate piesele de pe el sunt germane. Acum facem proba pentru două autobuze, timp de o lună, prin oraş. Şi astfel, le folosesc şi în campania mea electorală. Sunt produse realizate într-o uzină din Braşov şi cred că merită să fie văzute de către braşoveni”, ne-a declarat Ioan Neculaie, preşedintele firmei Roman, candidat pentru un post de senator din partea PD-L. Aceste autobuze vor circula în regim gratuit de dimineaţa, de la orele 07.00, pentru ca şi elevii şi studenţii să beneficieze de acest avantaj, până la orele 10.00, iar spre după-amiază, între orele 14.00 – 18.00. În aceste autobuze va fi montată câte o cutie prin care oamenii pot să transmită sugestii sau critici cu privire la aceste autobuze.
„Prin această demonstraţie se va putea face şi o comparaţie cu ceea ce avem deja în oraş. Este important că în Braşov se produc autobuze. Este în beneficiul călătorilor, dar şi al nostru, pentru că ne ajută pe aceste trasee, aceste autobuze oprind în fiecare staţie de pe trasee. Noi avem un necesar pentru achiziţionarea unui nou număr de autobuze. Ba mai mult, avem în vedere şi să punem la dispoziţia persoanelor cu dizabilităţi autobuze speciale, pentru că trebuie să ne preocupăm şi de aceşti oameni. În baza unui apel telefonic, aceste persoane pot beneficia de transport public. Nu este vorba de implicarea în campania electorală a Primăriei Braşov. Noi fructificăm o oportunitate doar. Dacă un alt candidat are asemenea iniţiative, iar braşovenii sunt cei avantajaţi de ele, atunci oricine poate să facă acest lucru”, susţine primarul George Scripcaru.
Preşedintele Roman SA spune că aceste autobuze nu sunt capete de serii, fiind autobuze deja consacrate. „Mai multe primării au achiziţionat astfel de autobuze. Cel puţin 30 de autobuze la această oră le avem vândute. Avem cerere şi pentru cele care vor merge timp de o lună prin oraş”, a adăugat Neculaie.
Sursa: Buna ziua Brasov
Articole similare:




































